COCURSUL DE MATEMATICA VALERIU ALACI

postat de Postaru Calin la 5 Apr 2017

Concursul de Matematică “Valeriu Alaci” este organizat de către Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de Matematică și Facultățile de Automatică și Calculatoare, respectiv Electronică și Telecomunicații, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș

Concursul de Matematică “Valeriu Alaci” se adresează elevilor din clasele IX-XII din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și private din țară, din mediul urban și rural, precum și elevilor din alte țări.

Înscrierea participanților la concurs se face în perioada 27 martie – 7 aprilie 2017, pe site-ul oficial al concursului, www.concursulvaleriualaci.upt.ro.

Accesând site-ul oficial al concursului, www.concursulvaleriualaci.upt.ro, fiecare participant va completa un formular de înscriere cuprinzând Prenumele și Numele, Unitatea școlară ȋn care studiază, Localitatea, Județul, Clasa, Profilul/specializarea, Nota la matematica în Semestrul 1, Email valid, Cadru didactic. La finalul perioadei de ȋnscriere fiecare participant înscris va primi un email prin care i se comunică Numele de utilizator  și o Parolă iniţială, cu care va avea acces la platforma de concurs on-line, www.cv.upt.ro.

Etapa de calificare se va desfăşura în 12 aprilie 2017, ȋn intervalul orar 18.00-20.00. Este o probă on-line, ce se va desfăşura pe platforma www.cv.upt.ro.

Etapa finală  va avea loc ȋn 20 mai 2017, ȋntre orele 10.00-13.00. Este o probă scrisă ce se va desfăşura în amfiteatrele Universității Politehnica Timișoara.