La inceputul anilor '50,in cea mai fecundă şi mai ludică perioadă de creaţie,alături de piesele care i-au adus celebritatea - Cintăreaţa cheală,Lecţia,Scaunele -,Eugène Ionesco a scris mai multe scenete care reprezintă nu numai laboratorul pieselor "clasice",dar şi calea directă de exprimare pentru virtuozitatea comicului său deopotrivă insolit şi frapant de concret,eliptic şi luxuriant. Caracterul lor de farsă-improvizaţie dă jocului o libertate a experimentului nemaiintilnită parcă in piesele de mari dimensiuni ale lui Ionesco.
In 1953,la Théatre de la Huchette,regizorul Jacques Polieri a pus in scenă un "Spectacol Ionesco" pornind de la şase scenete ale lui Ionesco şi de la dramatizarea după Căldură mare de Caragiale. Trei dintre aceste scurte piese se credea pină de curind că sint definitiv pierdute,dar au fost descoperite in arhiva regizorului. E vorba de Guturaiul oniric,Ii cunoaşteţi? şi Nepoata-soţie (varianta originală),a căror traducere este prezentată acum pentru prima oară publicului roman.
Pentru a intregi imaginea asupra teatrului scurt al lui Eugène Ionesco,in afară de scenetele scrise la inceputul anilor '50,volumul de faţă cuprinde şi două piese scrise mai tirziu (Scenă in patru şi Lacuna).