Romanul Guermantes reprezinta cazul exemplar al ma ximei extensii prin care un nume "diafan" poate emana din sine o "lume" halucinant de reala si,în consecinta,o grandioasa construct ie narativa ("Numele Guermantes era ca un cadru de roman...") menita sa ilustreze,în chip memorabil,ipoteza cu privire la o anume autonomie a fictiunii. Acest nucleu,în vesnica pulsatie,reprezinta,în acelasi timp,"o ultima iluzie de spulberat": într-adevar,numele magic "Guermantes" se va volatiliza într-o dimineata spectrala,- "matineul ducelui de Guermantes",din ultimul roman al ciclului. Cornel Mihai Ionescu