In ultimele pagini din Timpul regasit (publicat in 1927),Proust afirma ca si-a petrecut intreaga viata scriind "aceasta carte esentiala,singura carte adevarata". Asadar,scrierea a ceea ce citim sub titlul In cautarea timpului pierdut nu insemna,pentru el,decat lectura acestei "carti launtrice" - expresia cea mai rafinata a mitului estetizant al vietii intelese ca proiect de conversie ontologica si traite ca opera de arta. Acest mit organizeaza intr-un chiasm paradoxal si tragic raporturile normale dintre viata si opera,dintre scriere si lectura: existenta,"conceptie" si "gestatie cerebrala",lenta si obscura (conform unui model alchimic conservat ca reziduu gnostic în inconstientul lui Proust),devine "scriere" interna,pe care "opera" o ajuta sa se nasca si sa se desfasoare in deplina evidenta a limbajului prin virtutile unei "lecturi" maieutice. Cornel Mihai Ionescu