nr.346

Femeile mint cum respira,spune Ludmila Ulitkaia. Drept e ca nu toate,numai cele care au darul fabulatiei. Minciunile lor sunt gogonate,unele sunt frumoase,rod al unei fantezii debordante,altele sunt urate,„schioape“,ascund adevaruri crude. Cand mint,femeile povestesc istorii personale,caci minciuna traita si spusa cu lacrimi în ochi,ca sa induioseze,devine credibila pentru naivi. Si naivitatea,ca si capacitatea de a minti,este un dat natural „la fel ca laptele,mesteacanul sau bondarul“.
Volumul Minciunile femeilor e construit sub forma de tema cu variatiuni,in sase registre diferite: o femeie frivola inventeaza o poveste despre copiii pe care nu i-a avut („Diana“),o fetita de zece ani inventeaza întamplari cu un frate mai mare care nu exista („Fratele Iurocika“),o adolescenta isi inventeaza prima iubire („Sfarsitul povestii“),o profesoara de literatura „vinde“ poeziile altora drept ale ei („Un fenomen al naturii“),prostituatele isi inventeaza biografii induiosatoare („O ocazie fericita“),femeile isi construiesc viata pretinzând ca-i iubesc pe aceia pe care de fapt ii invidiaza si-i urasc („Arta de a trai“). Un infern,ar spune unii. Poate,ar spune altii,dar se poate trai si asa...