Acest roman care i-a adus autoarei sale Premiul Pulitzer pentru fictiune in 2004,infirma sclipitor ideea ca pentru a avea succes scriitorul contemporan trebuie sa fie cinic si iconoclast.

Marilynne Robinson si-a cucerit cititorii cu o naratiune simpla,la persoana intai: un batran pastor metodist dintr-un orasel american scrie pentru fiul sau in varsta de doar cativa ani o marturie despre viata sa si despre istoria familiei sale,cu speranta ca fiul o va citi la maturitate. Dar pe masura ce scrie,batranul pastor e silit sa constate ca trecutul familiei e cu totul altfel decat il stia,iar prezentul se tot rastoarna,pana devine de nerecunoscut.

Marilynne Robinson este un caz fericit de prozator imbratisat in egala masura de masa cititorilor si de critica specializata. Aceasta calitate a impus-o de la debut,cu romanul “Housekeeping”,premiat cu PEN/Hemingway Award in 1980 si nominalizat la Pulitzer in acelasi an. Pina sa-si aduge in palmares rivnita distinctie ,Robinson avea sa mai astepte inca douazeci si cinci de ani,timp in care a continuat sa scrie volume consistente de eseuri si sa semneze regulat cronici de carte in New York Times Books Review,Harper’s sau Paris Review. Pulitzerul i-a revenit in 2005,pentru romanul “Gilead”,publicat in 2004. Cartea a fost un success de casa si in acelasi an a primit premiul “National Book Critics Circle Award for Fiction”. Reputatia de eseist si-a consolidate-o cu volumele “Mother Country: Britain,The Welfare State and Nuclear Pollution”(1989) si “”The Death of Adam: Essey on Modern Thought” (1998).

“Gilead” e o falsa autobiografie a reverendului John Ames,un pastor ajuns la senectute,care-si examineaza trecutul constrins de certitudinea ca nu mai are mult de trait. Revizitarea propriei istorii are loc simultan cu reconstituirea trecutului comunitatii din Galaad,o localitate insignificanta din Iowa. Rezulta o cartografiere a relatiilor in care singuratatea,esecurile si regretele iriga aproape fiecare poveste. Toate istoriile care se intersecteaza in amintirile lui Ames sint puse in evidenta de un fundal al interogatiilor teologice,coborite in concretul pur al situatiilor de viata si de moarte. Textul radiaza,insa,candoarea pe care o poate avea o ultima scrisoare pe care un tata batrin i-o lasa fiului,ca pe cea mai pretioasa mostenire. (Alina Purcaru)