x

Volumele Amintiri de A. Vlahuţă şi I.L. Caragiale (1938) şi Îndurare! (1939),întoarceri la climatul şi preocupările literare ale juneţii,din care se născuseră scrierile din volumul Mi-a cântat cucu-nfaţă (1910),par a avea o întâr­ziere de câteva decenii. Deoarece aparţine întru totul unei orientări caracteristice pentru presa aflată în descendenţa „Contemporanului",pe traiectoria ce duce spre poporanism în faza lui iniţială,prozatorul pivotează convins,cu un patetism nedisimulat,în interiorul tematicii sociale. Obsesive sunt pentru el oprimarea ţăranului şi ruina vieţii de la sate; atitudine în care intră deopotrivă înduioşare,revoltă,protest. Tendinţa cată să devină demonstraţie tezistă,limitând valoarea acestor încercări literare,comparabile (uneori chiar sur­prinzător de asemănătoare) cu paginile Sofiei Nădejde despre „chinurile vieţii" de la ţară.