Prozator si dramaturg de egala insemnatate,Barbu Delavrancea a fost,dintre scriitorii secolului al XIX-lea,poate cel mai sensibil seismograf al etapei istorice parcurse,opera lui prefigurand pe de o parte semanatorismul,pe de alta,evolutiile determinate de naturalism. Temperament liric,asemanator celor mai multi prozatori de origine munteana,cu o inclinatie spre reverie asemanatoare aceleia de mai tarziu a lui Gala Galaction,facultatea dominanta a lui B. Delavrancea e,atat in teatru cat si in proza narativa,imaginatia,o imaginatie prodigioasa,activa in directia pitorescului idilic,dar si a insolitului monstruos,a patologicului. Integral romantice sunt dramele istorice. In prima,Apus de soare,resuscita,transfigurata de forta vizionara a creatorului,amintirea uneia dintre cele mai grandioase epoci ale trecutului eroic romanesc,simbolizata de personalitatea lui Stefan cel Mare. Dramaturgului Delavrancea i-au reusit deopotriva descifrarea psihologiei omului batran,susceptibil,si dezvaluirea unor insusiri iesite din comun,prin care Stefan si-a dobandit in ochii supusilor si in constiinta posteritatii o aureola de legenda.
Dumitru Micu