Eroul (Catastrofei),David Pop,ca intelectual şi ca om cu stare,deşi face parte dintr-o naţiune asuprită,se bucură în viaţa socială de unele privilegii,inerente clasei sale. El trăieşte în frica legilor care ocrotesc,îşi îmbracă mândru uniforma de ofiţer în rezervă,la ocazii solemne. Când izbucneşte războiul,n-are ezitări şi pleacă fără întârziere pe front să-şi facă "datoria". Faptul că va trage în români începe a-l tulbura. Lupta lui sufletească izvorăşte în realitate dintr-un fel de stânjeneală. Dacă Pop n-ar trebui să dea ochi chiar pe front şi apoi acasă cu ai lui,probabil că ar trage fără ezitare. Omul trăieşte însă în mijlocul unei lumi,din care vrând-nevrând face parte şi care-1 va primi ca pe un renegat,nu din cine ştie ce consideraţii sentimentale,dar fiindcă populaţia română din Ardeal duce o luptă de emancipare naţională,lui Pop îi trece prin gând să dezerteze. Ezită însă,şi,în timp ce se desfăşoară procesul său sufletesc,mitraliera la care e aşezat toacă mecanic,fără milă,trupurile soldaţilor români. Când poziţia apărată e în sfârşit cucerită,eroul speră într-o dezlegare şi îngaimă încurcat: "Datoria... frate-român". Dar replica pe care o primeşte e neiertătoare,brutală: "Ne omorâşi cinci ceasuri cu mitraliera şi acum zici că eşti frate?..." Cu patul puştii,cu amândouă mâinile,îl trăzni peste cap. Osul parai,ţeasta se turti,iar creierii amestecaţi cu sânge se scurseră pe ţeava maşinii."
Aceeaşi dramă,sub alt unghi,e dezbătută în Iţic Ştrul,dezertor.