Poezia de idei,satirele si poemele cu subiect ale lui Vlahuta sunt marturii ale unui suflet senin,deschis spre intelegerea lumii si doritor sa fie de folos alor sai. Receptand din opera lui Eminescu ceea ce se inscria in limitele sensibilitatii sale minore,Vlahuta n-a simulat un zbucium care nu era al lui si nu si-a pus masca tragica pe care,cu un gest grotesc,au incercat sa si-o potriveasca atati epigoni. Poetul sentimental face figura onorabila si cand atinge usor coarda elegiaca,in sonete si in alte cateva poezii,in care amintirea unei iubiri neimplinite si trecerea implacabila a timpului ii trezeste un fior repede stins in resemnare. Versurile lui Vlahuta,faurite la foc mic,scapara irizari de poezie,pe care tribunul le-a putut obtine altminteri rareori.