nr.234

Etalon al romanului dostoievskian,Crima si pedeapsa nu are nevoie de vreo recomandare speciala din partea criticului,el se recomanda singur ca o capodopera a literaturii ruse si universale,receptata ca atare pretutindeni,alaturi de Don Quijote,Hamlet,Faust,Rosu si Negru,Razboi si pace,Madame Bovary. Prin problematica pe care o intruchipeaza,Raskolnikov a devenit arhetipul intelectualului inzestrat,protestatar ispitit de teoria supraomului,instrainat,in sensul modern al cuvantului,dar mai ales al celui care,savarsind o crima,isi asuma,pana la urma,si pedeapsa-ispasire. Romanul - de o expresie artistica magistrala,captivanta prin suspansul actiunii,ca si prin mixajul de real,fantastic si exceptional - prezinta starea (conditia) tragica a lumii,prin care se intrezareste totusi lumina,poate chiar lumina vechiului vis de aur al omenirii. Mai putem crede,azi,macar atat cat a crezut si Dostoievski?