In 1667 Paradisul Pierdut a fost publicat intr-o structura de 10 carti. A doua editie publicata in 1674 continea deja 12 carti,la fel ca Eneida lui Virgil  aspiratie pe care Milton si-a asumat-o posterior scrieri poemului. Desi cartea se ocupa de teme Crestine,Milton se foloseste si de motive  pagane din mitologia Greaca intr-o naratiune total Crestina. Milton a simtit un conflict intre providenta divina si liberul arbitru pe care la considera nereconciliabil. Paradisul Pierdut nu accepta dogmele timpului legate de Trinitatea Crestina (Sfanta Treime) nici  raspunsurile pe care le da Crestinismul in materie de destin si predestinare. Milton se considera parte in conflictul de neconceput (lui) intre cea ce biserica in contemporaneitatea poetului reprezenta  si cea ce de fapt a fost.