Spre sfârşitul vieţii sale,Tolstoi s-a bucurat de un respect internaţional de care nu mai avusese parte nimeni până la el. Locul natal,Iasnaia Poliana,a devenit aproape un Ierusalim al oamenilor de litere. Pelerini din toate colţurile lumii călătoreau până la el,pentru a vedea măcar o data în viaţă pe cel care inspirase generaţii întregi de scriitori. Singura însă,familia lui Tolstoi,a rămas ostilă învăţăturilor sale. în special soţia sa a abordat o poziţie de împotrivire faţă de noile lui idei,refuzând să renunţe la lucrurile ei. Ea a luat în serios rolul de singur susţinător financiar al familiei. Tolstoi a renunţat la drepturile de autor pentru operele noi,dar a fost nevoit să cedeze drepturile pentru operele deja existente,soţiei sale. Ultimii ani ai lui Tolstoi în convieţuire cu soţia lui au fost descrişi ca fiind cei mai nefericiţi din viaţa scriitorului. Excepţie a făcut fiica sa,Alexandra Tolstaia,cu care Tolstoi a plecat în cele din urmă de acasă,către o destinaţie necunoscută,luând cu ei şi pe medicul său. După câteva luni de rătăcire fără rost,scriitorul s-a îndreptat către o mănăstire unde maica superioară era chiar sora lui,dar a murit în drum,la Astapovo,în casa şefului de gară.