x

"Joi 11 ianuarie 1979 scriu cea dinţii frază a acestei cărţi. Lunca Argeşului este plină de pîclă. O pîclă străvezie care transformă sălciile şi arinii în siluete fantaste. Zăpada căzută de cîteva zile şi-a pierdut puritatea şi candoarea. Baiazid,cocoşelul turcesc,îşi trîmbiţează megalomania invers proporţională cu minidimensiunea lui (Baiazid este nu numai megaloman ci şi poligam ; dar împinge poligamia pînă dincolo de acceptabil,atrăgînd în curte găini rurale de dimensiuni normale,spre disperarea vecinilor,care-şi văd poiata depopulată,iar vecinile îl alintă pe Baiazid spunîndu-i haiduc şi în acest alint sublimează poveşti vechi şi poate vise neîmplinite). Vrăbiile care şi-au făcut cuibul între saceac şi acoperiş,chiar în colţul nişei unde lucrez,îşi refac căminul conjugal cu multă ardoare,în piuituri tandre şi hîrjoana care precede primăvara. O zi întru-totul campestră,care nu conţine nici o aluzie la aventura marină. La marea răscolită de furtună. La vuietul ascuţit al vîntului în şarturi. La noaptea aceea orgiacă,în care am dublat Capul Caliacra măturat de vînt şi de lumina spectrală a farului. Scoţîndu-l din întuneric,lumina îi dădea înfăţişare apocaliptică şi izbiţi de furtună ne-am întors să căutăm adăpostul de la Muhu-Liman."