x

"

I

Trenul gonea orb sub lumînăricile cerului.

Soldatul şedea culcat pe-o coastă în aşternutul foşnitor ce fusese pînă nu demult lan galben-arămiu şi mai păstra căldura verii şi şoaptele spicelor,cu tîmpla rezemată de raniţă,cu genunchii strînşi,ţinîndu-şi arma în îmbrăţişarea grijii pe care tot ostaşul o prelungeşte dincolo de trezie. în vagonul de marfă mirosea a sudoare năclăită în rufării neprimenite şi în postavuri aspre şi a fum de tutun tare,să zgîrie gîtul ca secărica. Licăreau,semne bizare din alfabetul întunericului,cînd înteţite,cînd mocnite,spuzelile ţigărilor. Prin chenarul oblonului deschis intra noaptea de septembrie,cu ape negre-albastre,cu fuioare de argint,cu înfiorări de cîmpuri în odihna scăldate în şoapte. Năluceau,pentru,o clipă,străji ce măsurau distanţele,stîlpi de telegraf,pîlcuri de plopi,gări strivite de singurătate,cîte-un ochi de geam în care se legănau stelele. Ţipa,a chiot de horă şi a prevestire de rău,sirena locomotivei,sporovăiau întruna roţile te duc te-aduc,te duc te-aduc,tălăngeau tampoanele.

îşi repetă,ca o lecţie pe care memoria refuză să şi-o imprime,că trebuie să doarmă,să doarmă,să doarmă. La regiment,Oghidă,un concentrat mic şi sfrijit de la P.S. — partea sedentară —,conductor la o căruţă,care îl luase sub aripa lui de deşcă bătrînă,astea erau chiar vorbele lui,că îl luase sub aripa lui de deşcă bătrînă,fiindcă,pe ce avea mai scump,nimeni nu ştia mai bine ca dînsul ce va să însemne pentru un racute să aibă de tată,de mamă şi de frate o deşcă bătrînă care

..."