Cuvînt înainte

Cînd am acceptat să scriu la volumul de faţă un cuvînt înainte,primul reproş pe care i l-am făcut autorului a fost : De ce acest titlu pus pe coperta cărţii ? De ce nu altceva,o găselniţă gazetărească,mai frapantă pentru ochiul cititorului,mai scurtcircuitantă pentru captarea interesului său ? Parcurgînd cartea am înţeles însă că titlul Corespondent în Orientul Mijlociu pus de autor amplului şi pasionantului său reportaj era cel mai nimerit. Autorul nu face parte din tagma veleitarilor literari,care să declare sus şi tare că ei fac cu orice preţ literatură,şi nu... gazetărie ! Demersul lui,deşi adeseori de cea mai bună factură literară — îndeosebi atunci cînd autorul descrie monumentele trecutului cu care acest colţ de lume este atît de dăruit de istorie — rămîne onest şi franc : jurnalismul. Opţiunea sa se produce în mod deliberat pentru reportajul cinstit,fără literaturizare ostentativă,dar cu atît mai valoros prin forţa lui de sugestie cu cît este debarasat de metafora abuzivă şi de falsele atribute ale beletristicii,care au hibridizat la noi atît de îndelung reportajul şi nota de călătorie,genuri devenite precare tocmai datorită substituirii funcţiunilor lor fişti — de a raporta,de a informa,de a comenta faptul viaţă trăit nemijlocit,observat direct sau evocat —păboasei tentaţii de a pune în „coada' cinstitului cuvînt reportaj,adjectivul literar,impropriu şi pe drept contestat de critică.