Mult mai mult decît alte volume ale lui Tudor Arghezi,Cimitirul Buna-Vestire s-a aflat frecvent în atenţia lecturilor critice ale deceniilor 8 şi 9. O explicaţie,una singură,nu credem să fie – mai degrabă,mai multe,venite din zone diferite: o apariţie a romanului într-o colecţie populară şi într-un tiraj verosimil doar pentru vremurile acelea bizare (BPT,1968,80.175 de exemplare); centenarul naşterii lui Arghezi,cînd revistele literare aleg,pentru numerele lor omagiale,lecturi „originale“ şi „inedite“,privilegiind,cum era şi firesc,proza; o recitire a fostului poem în proză drept roman fantastic şi alegoric după apariţia volumului al treilea din Arca lui Noe de N. Manolescu şi polemica înaltă pe care ultimul o poartă cu N. Balotă pornind de la statutul literar al ultimei părţi a romanului: e utopie negativă sau nu? E final religios sau laic?