X

EDITIE INGRIJITA SI PREFATA DE  IOANA PARVULESCU.

„Societatea Junimea n-a fost un loc,n-a fost un grup,n-a fost,în nici un caz,o instituţie plicticoasă,o lecţie de manual,a fost o lecţie de viaţă şi o stare de spirit: aceea care-i însufleţea pe tinerii de vârste cuprinse între vreo 20 şi 30 de ani,întorşi de la studii din străinătate cu gândul de a umple un loc gol pe harta treburilor româneşti. (...) Norocul Junimii în anii ei cei mai buni şi mai prolifici au fost scriitorii de vârf,numiţi azi clasici,împreună cu capul critic al Societăţii,Titu Maiorescu. Însă norocul Junimii în posteritate a fost un scriitor de rang doi,dovadă că istoria literară nu se sprijină numai pe umerii giganţilor. Ca să fie şi să rămână pentru oamenii viitorului mai mult decât o pagină de dicţionar,Junimea avea nevoie de un narator: prezent,activ,implicat,dar mai ales fidel,una dintre cele mai rare calităţi ale scriitorilor. Şi îndeajuns de format în spiritul cărţilor bune ca să nu-şi rateze misiunea. Acest om a existat,şi numele lui este Iacob Negruzzi.“ (Ioana PÂRVULESCU)